Grup Șerban Holding își accelerează creșterea: investiții de 100 Milioane Euro, din care 60% Fonduri Europene Nerambursabile

  • By
  • JUN

    23

    Grupul Șerban Holding (simbol BVB: GSH), cea mai mare companie agricolă cu capital românesc din domeniul agribusiness-ului, listată la Bursa de Valori București, urmează să aibă o extindere masivă a investițiilor. În prezent, sunt în așteptare pentru aprobare investiții suplimentare în valoare de 400 milioane de lei (80 de milioane de euro), dintre care 60% reprezintă fonduri europene nerambursabile. Principala direcție de finanțare a acestor noi proiecte este piața de capital.

    Obiectivul principal al companiei Grupului Șerban Holding, în vederea acestor investiții, este de a realiza cât mai multe etape din prelucrarea producției agricole, atât produse principale cât și secundare, cu cel mai scurt lanț de aprovizionare posibil. Acest lucru este în spiritul economiei circulare și al păstrării în cadrul grupului a unui procent cât mai mare din marja aferentă lanțului valoric. Grupul nu își propune să valorifice producția imediat după recoltă, ci să o prelucreze, depoziteze și să o valorifice superior prin produse cu o valoare adăugată mai mare, sporind astfel competitivitatea.

    În 2023, Grupul Șerban Holding a anunțat investiții pentru 2024-2025 în valoare de 100 milioane de lei (20 de milioane de euro), din care 60% reprezintă fonduri europene nerambursabile pentru mai multe proiecte. Aceste proiecte includ extinderea liniilor de irigații cu încă 300 de hectare, construcția de hale frigorifice noi cu o capacitate suplimentară de 15.000 de tone, o unitate pentru depozitarea și ambalarea legumelor dotată cu o hală robotizată și cu sortare optică, precum și o fermă de găini ouătoare crescute la sol, cu o producție anuală de 50 de milioane de ouă.

    Proiectele în curs de aprobare, de 400 milioane de lei (80 de milioane de euro) includ extinderea capacității de depozitare frigorifică a legumelor cu încă 35.000 de tone, o hală complet automatizată pentru îngrășătorie tauri de carne, un proiect de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice și o fabrică de procesare a cartofilor cu o capacitate de 45.000 de tone pe an pentru producția de french fries și 15.000 de tone pe an pentru producția de fulgi de cartofi.

    Comments ( 1 )

    Manoliu Eugen

    iunie 6, 2024

    Consider că este foarte bine pentru români, deoarece se vor înființa locuri de muncă. Eu sunt din localitatea Orbeni, jud Bacău și aici este început acest program și văd că arată foarte bine. Succes.

    Lăsați un comentariu

    Top
    ro_RO