Agribusiness

Viziune Misiune Obiectiv

Viziune

Viziunea grupului se fundamentează pe adoptarea unei abordări holistice, integrate și sinergice în gestionarea principalelor resurse exploatate, cu scopul de a maximiza valoarea adusă. În orice context, EBITDA (Earnings before Interest, Taxes, Depreciation, and Amortization) reprezintă primul indicator utilizat pentru evaluarea performanței noastre, fiind analizat atât la nivelul întregului grup, cât și al fiecărei linii de business, consolidându-ne astfel poziția competitivă. Principalul nostru domeniu de activitate, din perspectiva contribuției la valoarea marjei brute operaționale a grupului, este agricultura, cuprinzând atât cultura mare, cât și producția de legume.

Misiune

Dezideratul nostru este să fim un jucător semnificativ și de renume la nivel național, un model în materie de bune practici și inovație în domeniul nostru. Politica noastră comercială și competitivă se bazează pe parteneriate solide cu mari retaileri, traderi și procesatori.

Obiectiv

Obiectivul principal al Grupului este de a realiza cât mai multe etape din prelucrarea producției agricole, atât produse principale cât și secundare, cu cel mai scurt lanț de aprovizionare posibil, în spiritul economiei circulare și a păstrării în cadrul grupului al unui procent cât mai mare din marjă, aferent lanțului valoric, înființare cultură client final. Grupul nu își propune să valorifice producția imediat după recolta, ci să o prelucreze, depoziteze și valorifice superior prin produse cu o valoare adăugată mai mare, sporind competitivitatea.
Top
ro_RO
Privire de ansamblu asupra confidențialității

Cine suntem

Adresa site-ului nostru web este: https://grup-serban.ro.

Comentarii

Când vizitatorii lasă comentarii pe site, colectăm datele afișate în formularul de comentarii, precum și adresa IP a vizitatorului și șirul agentului utilizator al browserului pentru a ajuta la detectarea spamului.

Un șir anonimizat creat din adresa dvs. de e-mail (numit și hash) poate fi furnizat serviciului Gravatar pentru a verifica dacă îl utilizați. Politica de confidențialitate a serviciului Gravatar este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului dvs., fotografia de profil este vizibilă publicului în contextul comentariului dvs.

Media

Dacă încărcați imagini pe site, ar trebui să evitați să încărcați imagini cu date de localizare încorporate (EXIF GPS) incluse. Vizitatorii site-ului pot descărca și extrage orice date de localizare din imagini de pe site.

Cookies

Dacă lăsați un comentariu pe site-ul nostru, puteți opta să vă salvați numele, adresa de e-mail și site-ul web în cookie-uri. Acestea sunt pentru confortul dvs., astfel încât să nu mai trebuie să completați detaliile dvs. atunci când lăsați alt comentariu. Aceste cookie-uri vor dura un an.

Dacă vizitați pagina noastră de autentificare, vom seta un cookie temporar pentru a determina dacă browserul dvs. acceptă cookie-uri. Acest cookie nu conține date personale și este eliminat când închideți browserul.

Atunci când vă autentificați, vom seta și mai multe cookie-uri pentru a vă salva informațiile de autentificare și opțiunile afișării ecranului. Cookie-urile de autentificare durează două zile, iar cookie-urile pentru opțiunile ecranului durează un an. Dacă selectați "Ține-mă minte", autentificarea dvs. va persista timp de două săptămâni. Dacă vă deconectați de pe contul dvs., cookie-urile de autentificare vor fi eliminate.

Dacă editați sau publicați un articol, în browserul dvs. va fi salvat un cookie suplimentar. Acest cookie nu conține date personale și indică doar ID-ul articolului pe care l-ați editat. Expiră după 1 zi.

Conținut încorporat de pe alte site-uri web

Articolele de pe acest site pot include conținut încorporat (de exemplu, videoclipuri, imagini, articole etc.). Conținutul încorporat de pe alte site-uri web se comportă exact la fel ca și cum vizitatorul ar fi vizitat alt site web.

Aceste site-uri web pot colecta date despre dvs., utiliza cookie-uri, încorporați urmărirea terților și monitorizați interacțiunea dvs. cu conținutul încorporat respectiv, inclusiv urmărirea interacțiunii dvs. cu conținutul încorporat dacă aveți un cont și sunteți autentificat pe acel site.

Cu cine împărtășim datele dvs.

Dacă solicitați o resetare a parolei, adresa IP va fi inclusă în e-mailul de resetare.

Cât timp păstrăm datele dvs.

Dacă lăsați un comentariu, comentariul și metadatele sale sunt păstrate pe termen nelimitat. Acest lucru se face pentru a putea recunoaște și aproba automat orice comentarii ulterioare în loc să le ținem într-o coadă de moderare.

Pentru utilizatorii care se înregistrează pe site-ul nostru web (dacă există vreunul), stocăm și informațiile personale pe care le furnizează în profilul lor de utilizator. Toți utilizatorii pot vedea, edita sau șterge informațiile personale în orice moment (cu excepția numelui de utilizator, pe care nu-l pot schimba). Administratorii site-ului web pot, de asemenea, să vadă și să editeze aceste informații.

Ce drepturi aveți asupra datelor dvs.

Dacă aveți un cont pe acest site sau ați lăsat comentarii, puteți solicita să primiți un fișier exportat cu datele personale pe care le deținem despre dvs., inclusiv orice date pe care le-ați furnizat. Puteți, de asemenea, să solicitați ștergerea oricăror date personale pe care le deținem despre dvs. Acest lucru nu include nicio dată pe care suntem obligați să o păstrăm din motive administrative, legale sau de securitate.

Unde se trimit datele dvs.

Comentariile vizitatorilor pot fi verificate printr-un serviciu automat de detectare a spamului.