Grup Serban

Suntem gazda evenimentului Agrointeligența EXPO_23 iunie - Grup Serban

Grupul Agrointeligența, în colaborare cu Grup Șerban Holding, anunță organizarea primei ediții dintr-o serie de evenimente și conferințe pentru profesioniștii din sectorul agroalimentar, sub umbrela „AGROINTELIGENȚA EXPO”.

Evenimentul în câmp din 23 iunie, ce se va desfășura la Sascut, în județul Bacău, în ferma Grup Șerban, va avea o dublă tematică: demonstrații cu cele mai performante soluții de irigații, de toate tipurile, disponibile pe piața românească și prezentarea tehnologiilor de cultură a cartofului care pot asigura producții și performanță de top fermierilor români. De asemenea, în cadrul evenimentului AGROINTELIGENȚA EXPO – Irigații Inteligente și Performanță la Cartof, va avea loc o conferință la care sunt invitați cei mai importanți decidenți politici și administrativi, fermieri și reprezentanți ai mediului asociativ agroalimentar, experți și manageri din companiile de agribusiness.

Scopul este de încerca să oferim răspunsuri la două întrebări esențiale în transformarea României într-o putere agroalimentară a Uniunii Europene: Cum relansăm investițiile în sistemul național de irigații, inclusiv în Canalul Siret-Bărăgan și cum reușim să asigurăm, din producție autohtonă, necesarul de consum intern pentru cartoful destinat industrializării.

Grup Șerban Holding este unul dintre cei mai importanți jucători în sectorul agroalimentar din zona Moldovei, dar și la nivel național. Grupul are o structură integrată și activează în următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică, distribuție și transport.

În zilele următoare, Grupul Agrointeligența va demara comunicarea oficială legată de eveniment, atât în partea de interes pentru fermierii care doresc să participe, cât și în partea comercială, pentru partenerii care vor dori să își prezinte produsele și servicii pentru zonele de agribusiness menționate.

Scrie un comentariu

avatar
  Subscribe  
Primește notificări pentru